05

May

Vinul.Ro: Două pescărești de la Cherhanaua Ancora: rapane la tigaie și calcan cu sos de usturoi și spanac

Așa cum vă spuneam în articolul introductiv al campaniei Luna gastronomiei românești în restaurante, începem aici prezentarea restaurantelor partenere și a preparatelor special gândite în cinstea Congresului de Gastronomie și Vin. Dăm startul în frumoasa Cherhanua Ancora, care vă așteaptă cu terasa înverzită, vedere către lac, delicii pescărești  (cu adevărat bune, le-am gustat!) și vinuri bine răcite. Ce să mai vorbim, o atmosferă încântătoare care trimite deja cu gândul la mare și vacanță!  L-am asistat pe Chef Florin Ivan în bucătărie care a  pregătite rețetele de rapane proaspete la tigaie cu o nebunie de arome – ardei iute, usturoi, pătrunjel și roșii (nu cred că găsim așa prin multe locuri în București!)  și un file de calcan de Marea Neagră cu spanac sote un sos cremos foarte-foarte bun din usturoi. Îi Mulțumim și Cristinei Ștefănescu, managerul restaurantului, pentru susținerea și implicarea activă în campania noastră.  Celor două preparate le vor fi companioane pe cinste Aligote-ul și Chardonnay-ul din gama premium Caii de la Letea a cramei dobrogene Via Viticola – Sarica Niculițel.

Rapane la tigaie cu ardei iute, usturoi și vin alb 
Rapanele curățate de cochilie și bine spălate (altfel poate rămâne nisip în ele) se fierb la foc mic circa o oră, până se înmoaie. În tigaie, se călesc cam 150 g. de rapane fierte  cu usturoi mărunțit, ardei iute tăiat și pătrunjel tocat. Se sting  cu vin alb sec. Se adaugă un polonic de consommé de pește și se lasă să fiarba impreună, iar în sosul obținut se adaugă unt. Se apune sare și piper, după gust. Se pot adăuga spre sfârșit cubulețe de rosii sau roșii cherry jumătăți.

chef_florin_ivan
File de calcan de Marea Neagră cu spanac sote și sos cremos de usturoi  
Se filetează calcanul întreg, îndepărtând pielea, se alege o tranșă frumoasă de circa 150 g file.  Se pregătește sosul din 100 ml consommé de pește și 100 ml vin alb, care se reduc împreună peste 50%, se îngroașă cu smântână pentru gătit, se adaugă zeamă de lămâie .Se aduce la temperatura de 70- 80*C , se infuzează usturoiul, apoi se strecoară.
File-ul de calcan se gătește în tigaie, cu sare si piper,  la foc mediu, să rămână suculent. Separat, circa 80 g de spanac proaspăt curățat și spălat se sotează rapid în tigaie cu unt și puțin usturoi mărunțit, până se înmoaie și se adaugă sare după gust.

Mențiune. Rapanele le găsiți deja în meniul restaurantului, iar file-ul de calcan va fi disponibil din 24 mai, la începerea campaniei Luna gastronomiei în restaurante.

Contacte: Şos. Nordului 7-9, Tel.: 0721 33 55 55 / 0724 33 22 33. E-mail: contact@ancora-cherhana.ro

Sursa: VINUL.RO

By admin2|Evenimente, Povestile Ancorei, Reviews|0 comment

Leave a Comment