Uncategorized

E ziua voastră, a celor ce vă numiți Maria (Mărioara, Măriuța, Măriuca, Maricica, Marița, Mariana) sau Marian!

La 8 septembrie, creştinii ortodocşi sărbătoresc Naşterea Fecioarei Maria, o zi în care este dezlegare la peşte. În tradiţia populară însă, această zi este mai mult decât atât, căci acum se desparte cel mai clar vara de toamnă, gospodarii obişnuind să se arate la faţă fără a purta pălărie. Există chiar o vorbă care spune astfel: ” A trecut Sfânta Marie/ De-acum se spurcă câinii în pălărie”. (T. Pamfile – “Sărbătorile la români”)

POVESTEA MAICII DOMNULUI
Există multe legende şi poveşti populare care o au ca personaj principal pe Fecioara Maria. Şi cum în lumea de odinioară ceea ce nu putea fi explicat sau înţeles pe de-a-ntregul căpăta o aură fantastică, aşa se face că de multe ori Naşterea Sfintei Maria este asemenea unei poveşti.

Ioachim şi Ana, ajunşi la o vârstă înaintată, nu lăsaseră în urma lor nici un urmaş. Ba mai mult, nici măcar jertfele nu le erau primite, chiar dacă le făceau cu inimă curată. Într-una din zile, ei au avut, ca un făcut, acelaşi vis, cum că li se va îndeplini cea mai mare dorinţă dacă vor merge la o mănăstire şi vor posti timp de 40 de zile încheiate. Lui Dumnezeu i-au plăcut hotărârea şi credinţa lor, aşa că le-a dat o fetiţă. O frunză cum nu mai văzuse pănâ atunci, frumos mirositoare, a vestit-o pe Ana că va avea un copil. Numai că acest copil creştea într-un an cât alţii în doi, aşa că foarte curând a fost trimisă la mănăstire, după cum fusese dorinţa părinţilor, dovedindu-se a fi foarte evlavioasă.

În credinţa populară, Maica Domnului le ajută mai ales pe femeile bolnave sau însărcinate, fiind de multe ori pomenită în cadrul ritualurilor ce au ca scop aflarea sortitului. “Ea ştie toate câte se întâmplă în lumea asta, pentru că toate rugăciunile, pe care le fac oamenii pe pământ, la ea se ridică. Ea toate le ascultă şi, apoi, pe toate câte le socoteşte ea drepte, le spune lui Dumnezeu.” (M. Olinescu – “Mitologie românească”)
De asemenea, doar ea are puterea de a salva cu năvodul, înainte de Judecată, sufletele celor trecuţi pe tărâmul celălalt.